Perspectivă | Romani Voices | Partea 1: „Emir Kusturica și Țiganii lui“ de Laura Moldovan

Foto: andricgrad.com

Deutsch | RomanesEnglisch

 

Seria „Romani Voices“ dă posibilitate persoanelor din comunitatea romă să își publice părerea. Textul următor aparține Laurei Moldovan. Următorul text nu este o critică de film, iar abilitățile de regizor ale lui Emir Kusturica nu sunt puse sub semnul întrebării. Acest text descrie percepția Laurei Moldovan. Este analiza „Țiganilor“ prezentați de către Kusturica în filmele sale şi o analiză asupra felului în care acești „Țigani construiți’’ și lumea lor caricaturală influențează percepția celor care privesc aceste foarte cunoscute și premiate filme.

Textul are 4 părți: un Intro si 3 texte despre diferite filme.

 

Sunteți aici: Partea 1 Intro: „Emir Kusturica si Țiganii lui“ –> Partea 1 Versiunea Audio

Partea a 2-a: Perspectivă asupra filmului „Vremea țiganilor“ (1989)–> Partea 2 Versiunea Audio

Partea a 3-a: Perspectivă asupra filmului „Pisica albă, pisica neagră“ (1998)–> Partea 3 Versiunea Audio
Partea a 4-a: Perspectivă asupra filmului „Blue Gipsy – All the invisible children“ (2005)–> Partea 4 Versiunea Audio

Sau ascultă varianta întreagă a articolului –> Partea 1-4

Informatii si Biografia lui Emir Kusturica aici!

 

Partea 1 | INTRO

Emir Kusturica și „Țiganii“ lui

 

De Laura Moldovan

 

El este cel mai faimos regizor din lumea romilor, un Gadjo, al cărui nume este atât de legat de filmografia romilor, ca nimeni altul. Admiratorii operelor sale sunt convinși că ar cunoaște exact realitatea romilor din filmele lui, ca şi când și-ar fi petrecut copilăria împreună cu personajele principale din „Pisica albă, pisica neagră“. Chiar și romii par să se regăsească în filmele sale. Însă, la o privire mai atentă, ,,sare mâța din sac’’ : lucrările lui Emir Kusturica sunt o  reprezentare pur stereotipică a ceea ce populația majoritară cunoaște sub denumirea de „țigan“. Și anti-țiganismul sparge  Box-office-ul.

 

 

Binevoitor negru, mincinos alb

 

Kusturica este un om foarte inteligent, răsucind în mod conștient faptele – după cum îi convine lui:

Țiganii din filmul meu supraviețuiesc ca şi insectele, în conformitate cu principiul selecției naturale, în funcție de frumusețea culorilor și forma aripilor“,

spune într-un interviu, în revista germană Novo, in 1999. Ne numește „insecte“, folosindu-se astfel de retorica național-socialistă, dar estetizeaza imediat fraza prin cuvinte frumoase. Deci: „Țiganii“ sunt insecte, paraziți. Dar există și insecte frumoase, nu? În 2002, Emir Kusturica a fost numit Ambasador al Bunăvoinței, de către UNICEF. „Am vrut să ajut copiii cât mai mult posibil„, spune el Interviu pe www.zmag.org. Faptul că, în realitate, el pune în joc viitorul tinerei generații a romilor prin reprezentarea lor subumană, evident nu joaca niciun rol.

 

Am crescut într-o familie de clasă mijlocie, lângă locul unde trăiau țiganii. Întotdeauna m-a fascinat libertatea lor, modul în care acceptă viața, legătura directă cu bucuria, cu puterea și optimismul lor. Țiganii au o poziție foarte proastă în societate, pentru că orice Motherfucker de clasă mijlocie vrea să aibă pe cineva sub el. Dacă te duci în districtul Skopje din Macedonia, unde locuiesc țiganii, vei găsi mulți oameni care îi urăsc și nu doresc nimic mai mult decât să fie cu un pas înaintea lor„ ,

spune Kusturica într-un interviu cu Graham Fuller (1999).

 

 

Timpul stereotipurilor

 

 

 

Așa numita „Libertate“ a romilor este cerută cu vehemență în „Vremea Țiganilor“(1989) de către un protagonist nebun. Sentimentul care reiese este că romii, pur și simplu, nu ar fi normali și supuși și nu ar vrea să se integreze în societate.
„Legătura directă cu bucuria“ a romilor este arătată și în „Blue Gipsy“ (2005) ca și artă a manipulării, deoarece „bucuria de a trăi“ este folosita pentru a jefui lumea. Priviți clipul de pe Youtube:

 

Aici se creează impresia că nu ar trebui să te lași păcălit de romii binedispuși. Chiar și muzica, dansurile și vitalitatea – singurele caracteristici pozitive asociate cu romii – sunt arătate prin context ca și aspecte negative de către Kusturica.

În „Pisica albă, pisica neagră“(1998) se vede în mod clar că, pentru Kusturica, această „libertate“ și „vitalitate“ înseamnă de fapt obrăznicie și o viziune primitivă asupra vieții. Ca și în scena în care un băiat își scoate bunicul din spital, însoțit fiind de o trupa de lăutari.

 


Un motiv popular în lucrările sale sunt romii, care supraviețuiesc ca și insectele. În ciuda acestei imagini recurente, filmele lui Kusturica nu conțin nicio urmă a genocidului împotriva romilor. Simboluri ale acestui motiv, recunoaștem în scene precum cea din „Vremea țiganilor“ în care apare o casă  agățată.

Screenshot „Black cat, white cat“ „Invierea“

 

Cei doi bătrâni, care învie la sfarșitul filmului „Pisica albă, Pisica neagră“ , fac parte din acest simbolism. Prin motivul supraviețuirii, spectatorului i se sugerază întrebarea: „De ce nu mor odată?“. Și, la sfârșitul acestei întrebări, sta în locul semnului de întrebare, dorința de nimicire a romilor.

 

 

 

 

 

Satira, ca acoperire pentru rasism

 

Kusturica se folosește de arta filmului, pentru a-și pune în practică fără rețineri propriile idei rasistice, protejat fiind de formatul satirei. Fiecare detaliu are un anumit înțeles și, în spatele fiecărei poante, se ascunde un simbol.

Deoarece noi nu avem o țară proprie, o reprezentare politică și aproape nici o instanță care să se angajeze pentru protecția drepturilor romilor, Kusturica își permite să ne defăimeze și să ne înjosească prin filmele sale.

În spatele simbolismului și retoricii sale, se manifestă o ură ascunsă împotriva romilor, anti-țiganism în toată regula.

 

Screenshot „Black cat, white cat“

 

 

Operele lui Kusturica generalizează. Caracteristici și evenimente negative – cum ar fi traficul de copii, căsătorii aranjate, căsătorii forțate, cerșetorie, droguri, violență, furt, contrabandă, corupție și jocuri de noroc – sunt atribuite romilor ca fiind tipice și originare. Pe de altă parte, tradițiile și obiceiurile romilor sunt ridiculizate și exagerate. Actorii nu sunt niciodată foarte atrăgători: adesea vedem personaje cu dinți de aur, pălării și mustăți. Îmbrăcămintea lor este kitsch și lipsită de gust, denumirile lor sunt străine și ciudate.

 

 

 

Personajele sale principale sunt adesea antagoniști cu trăsături umane. Chiar dacă inițial câștigă inimile spectatorilor cu „non-țigănismul“ și cu ochii lor albaștri, ele demonstrează întotdeauna spre sfârșit că sunt doar ,,excepția care confirmă regula’’.

 

De remarcat este faptul că „țiganii“ din filmele lui Kusturica, trăiesc întotdeauna izolat, în felul lor propriu, detașat de societate, contactul cu „non-romii“ fiind rar. Dacă totuși se întâlnesc cu „non-romii“, aceștia sunt persoane care practică profesii interzise romilor în această lume inventată: preoți, primari, medici, asistenți medicali.

Imaginea unui rom integrat în societate cu o astfel de profesie nu s-ar fi putut asocia cinematografic cu imaginea poporului criminal, leneș și primitiv care este descris aici.

 

 

De la Idol, la idiot

 

 

     
               Intilnirea dintre Kusturica si Coppola | Source: kustu.com

 

Emir Kusturica a fost un mare admirator al lui Francis Ford Coppola, un fapt des evidențiat in operele sale. La o întâlnire față în față cu regizorul, la festivalul de film de la Cannes, pe 11 mai 1997, Kusturica i s-a prezentat lui Coppola. Abia acum a realizat că de fapt Coppola nu auzise nimic despre el sau despre filmele sale. Acest lucru l-a rănit vizibil adânc, așa cum se vede în următorul citat:

Fac totul pentru a nu deveni Coppola“,

explică într-un interviu în ziarul francez „L’Evénement du Jeudi“ (2000). Această afirmație spune multe despre Kusturica. Își supraestimează celebritatea. „Nu spun că sunt un geniu, dar…“. Când se confruntă cu adevărul, Kusturica se simte jignit și rușinat.

Nu a vrut să mă recunoască, cred. Am fost uimit că nu a auzit niciodată despre niciunul dintre filmele mele „,

spune el. Chiar și idolul său cel mai mare devine dușmanul său, de îndată ce nu primește din partea lui recunoașterea și gloria pe care el și le atribuie.

Înainte îmi plăcea Coppola. Astăzi, Coppola face afaceri. Nu mai are timp să fie regizor. Trebuie să fie foarte nefericit. Eu sunt recunoscut, ceea ce reprezintă un avantaj atunci când trebuie să găsesc finanțare pentru un film nou. Mă afișez în fiecare minut din viața mea. Sunt actor. Fac muzica. Pentru că nu vreau să fiu Coppola! Cu burta lui aia mare, nu ar putea niciodată să cânte Rock.

Interviu în ziarul francez „L’Evénement du Jeudi“ (2000)

 

 Tămăduitorul țiganilor”

 

Munca lui Kusturica depre romi a fost de mai multe ori premiată. Munca unui Gadjo, care și-a câștigat banii pe spatele poporului meu și care i-a abuzat pe romi pentru a-și câștiga apreciere și prestigiu. Indiferent de bogăția dobândită, este dureros și grav cum a defăimat romii de-a lungul timpului, pentru a-și construi o carieră de succes.

Fiind cel mai popular regizor internațional de filme despre romi, el a pus temelia multor prejudecăți din ziua de astăzi. Sunt convinsă că filmele lui Kusturica au contribuit în mod semnificativ la solidificarea imaginii noastre negative în ochii telespectatorilor săi , xenofobia și anti-ţiganismul dezvoltându-se puternic. Kusturica este un hoinar, la fel ca și fictivii „țigani” de poveste din filmele sale.

Sunt un om fără pământ, care călătorește între Paris și New York, Belgrad și Muntenegru. Rădăcinile mele sunt în Herțegovina, dar nu-mi pasă de naționalitate“,

spune într-un Interviu cu Graham Fuller. Conform acestei logici, ar trebui să empatizeze cu „țiganii” lui, nu?

 

Atunci, de ce îi urăște Emir Kusturica atât de mult pe romi? Poate, el însuși a răspuns deja la această întrebare:

 

 Pentru că orice Motherfucker de clasă mijlocie vrea să aibă pe cineva sub el.

 

 

 

Sunteți aici: Partea 1 Intro: „Emir Kusturica si Țiganii lui“ –> Partea 1 Versiunea Audio

Partea a 2-a: Perspectivă asupra filmului „Vremea țiganilor“ (1989)–> Partea 2 Versiunea Audio

Partea a 3-a: Perspectivă asupra filmului „Pisica albă, pisica neagră“ (1998)–> Partea 3 Versiunea Audio
Partea a 4-a: Perspectivă asupra filmului „Blue Gipsy – All the invisible children“ (2005)–> Partea 4 Versiunea Audio

Sau ascultă varianta întreagă a articolului –> Partea 1-4

 

 

 

 

 

Fotoandricgrad.com

Schreibe einen Kommentar

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert.